O relansare prea slabă a economiei europene riscă să agraveze inegalitățile și să submineze încrederea în Uniunea Europeană, a avertizat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) într-un studiu publicat recent, în care este promovată ideea utilizării planului de relansare pentru atenuarea disparităților regionale, informează AFP, preluată de Agerpres. „Criza ar putea lăsa cicatrici și redeschide răni vechi”, susține OECD într-un raport cu privire la impactul Covid-19 asupra vechiului continent.
Criza sanitară a afectat în mod inegal statele europene, iar izolările succesive introduse în ultimul an s-au dovedit a fi deosebit de distrugătoare pentru sectorul serviciilor. Or, acest sector angajează deseori foarte mulți lucrători cu o calificare redusă, ceea ce ar putea antrena o creștere a inegalităților și a sărăciei în interiorul Europei, afirmă OECD.
„Din cauza dependenței lor puternice de turism și a numărului ridicat de întreprinderi foarte mici, economiile din sudul UE sunt cele care au înregistrat cea mai puternică scădere a PIB-ului în 2020”, explică studiul OECD.
More information, here.