Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat o analiză referitoare la consecințele pandemiei de COVID-19 asupra mediului. Studiul Implicațiile pe termen lung legate de mediu ale COVID-19 se concentrează asupra efectelor pe termen lung asupra mediului ale pandemiei de COVID-19 și ale acțiunilor guvernelor de a o contracara. Analiza face o legătură între tulburările sectoriale și regionale asupra economiei până în 2040 și problemele legate de mediu, precum emisiile de gaze cu efect de seră, emisiile de poluanți atmosferici, utilizarea materiilor prime și a terenurilor. Pe durata pandemiei, presiunea asupra mediului s-a redus semnificativ, însă, odată cu revenirea economiei la parametri normali, se preconizează că volumul emisiilor va crește din nou, atingând valorile pre-pandemice.
More information, here.