Comisia Europeană (CE) a prezentat, zilele trecute, planul REPowerEU – răspunsul său la situația dificilă și la perturbările cauzate pe piața mondială a energiei de invazia Ucrainei de către Rusia. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, „există două argumente principale în favoarea transformării urgente a sistemului energetic european: necesitatea eliminării dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia, care sunt utilizați ca armă economică și politică și pentru care contribuabilii europeni plătesc aproape 100 de miliarde euro pe an, și necesitatea gestionării crizei climatice. Acționând la nivelul Uniunii, Europa va putea să își reducă treptat într-un ritm mai rapid dependența de combustibilii fosili din Rusia. 85% dintre europeni consideră că UE ar trebui să își reducă dependența de gazul și petrolul rusesc cât mai curând posibil pentru a sprijini Ucraina. Măsurile incluse în planul REPowerEU pot permite atingerea acestui obiectiv, prin realizarea de economii de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie și prin dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile care ar urma să înlocuiască combustibilii fosili în locuințe, în industrie și pentru generarea de energie electrică”.

Mai multe informații, aici.

Copyright foto: 123RF Stock Photo