Peste jumătate (59%) dintre companiile din sectorul industrial și-au propus să devină neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2035, iar cele mai optimiste organizații se află în Italia, Germania și Regatul Unit al Marii Britanii, reiese dintr-un raport realizat de o companie internațională de consultanță în management, relatează Agerpres. Potrivit cercetării “Status quo of the sustainability transformation (2023)”, efectuată de Horvath, principalele măsuri “net zero” pe care se concentrează companiile pentru a-și atinge obiectivele de sustenabilitate sunt: îmbunătățirea eficienței energetice (45%), măsuri de compensare a emisiilor de CO2 (45%), utilizarea surselor regenerabile de energie (43%), modificarea modelelor de operare (37%), schimbări în lanțul de aprovizionare (35%), dezvoltarea capacităților proprii de generare a energiei din surse regenerabile (34%), decarbonizarea lanțului de aprovizionare (34%) și adoptarea și dezvoltarea principiilor economiei circulare (34%).

Mai multe informații, aici.

Copyright foto: 123RF Stock Photo