Pandemia de COVID-19 a inversat în 2020 tendința de scădere constantă a dezechilibrului global al contului curent, în condițiile în care cheltuielile mari pentru susținere din țările avansate s-au combinat cu deficitele comerciale mai mari pentru echipamente medicale și prăbușirea cererii pentru petrol și călătorii, a subliniat Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
În raportul său anual privind sectorul extern, FMI susține că în 2020 combinația dintre excedentele și deficitele globale de cont curent s-a agravat până la 3,2% din Produsul Intern Brut mondial, de la 2,8% din PIB în 2019. Acest decalaj ar urma să continue să se agraveze în 2021, până la aproape 3,4% din PIB-ul mondial, după care se va reduce la aproximativ 2,5% din PIB pe măsură ce deficitele bugetare din SUA și alte state bogate se vor reduce și schimburile comerciale vor reveni la normalitate.
Mai multe informații, aici.