La începutul pandemiei, Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internațional, a lansat un îndemn către administrațiile naționale să aloce sumele necesare acțiunilor de salvare și protecție a vieților cetățenilor, însă fără a face rabat de la normele de transparență și responsabilitate, care trebuie, indiferent de context, să guverneze orice demers inițiat de sectorul public. Toate procesele de achiziții publice trebuie să fie transparente și disponibile oricând pentru a fi verificate de profesioniștii din domeniul finanțelor și de către auditori cu scopul de a evita deficiențele legate de costuri și corupția. Mita și corupția sunt adesea întâlnite în situații de criză, iar acestea trebuie evitate pentru a nu eroda atât încrederea dintre stat și partenerii săi, cât și dintre stat și cetățenii acestuia.

Mai multe informații, aici.