Generația actuală de antreprenori este mai puțin dispusă să renunțe la controlul companiilor în favoarea moștenitorilor lor, pe fondul pandemiei, îngreunând astfel formarea acestora ca noi lideri, reiese din sondajul NextGen Survey 2022, realizat de PwC la nivel global, relatează Mediafax. Deși 43% dintre membrii noii generații a afacerilor de familie (NextGen) spun că sunt mai implicați în afaceri decât înainte de pandemie, doar 28% au arătat că li se încredințează operațiuni interne importante, în scădere de la 48% în ediția din 2019 a sondajului. În acest context, 45% dintre ei consideră că este dificil să se afirme ca noi lideri sau membri ai consiliului de administrație.

NextGen sunt mai implicați în afaceri, dar provocarea este de a crea încredere între actuala și următoarea generație, acesta fiind momentul pentru a concretiza planurile de succesiune și pentru a defini competențele de conducere necesare pentru a asigura creșterea în viitor. Provocarea pentru NextGen este să demonstreze că sunt pregătiți să preia frâiele”, a declarat George Ureche, director și liderul serviciilor pentru afaceri antreprenoriale la PwC România.

Mai multe informații, aici.

Copyright foto: 123RF Stock Photo