Nivelul datoriei mondiale a crescut în trimestrul al doilea până la o valoare-record de aproape 300.000 miliarde dolari, însă raportul datorie/PIB a scăzut pentru prima dată de la debutul pandemiei, pe măsură ce a revenit creșterea economică, a anunțat Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit IIF, datoria globală totală (care include datoria guvernamentală, datoriile gospodăriilor și datoriile companiile și băncilor) a crescut cu 4.800 miliarde dolari, până la 296.000 miliarde dolari la finele lunii iunie, după o ușoară scădere în primul trimestru, și acum este cu 36.000 de miliarde dolari peste nivelul la care era înaintea pandemiei.

„Dacă împrumuturile vor continua în acest ritm, ne așteptăm ca datoria mondială să treacă de 300.000 miliarde dolari”, a declarat directorul de sustenabilitate de la IIF, Emre Tiftik.

Creșterea nivelului datoriilor a fost cea mai agresivă în rândul piețelor emergente, unde nivelul total al datoriilor a crescut cu 3.500 miliarde dolari în trimestrul al doilea, comparativ cu primele trei luni ale anului, pentru a ajunge la aproape 92.000 miliarde dolari.

O veste bună pentru perspectiva datoriei este faptul că IIF a raportat prima scădere a raportului datorie/PIB de la debutul pandemiei de coronavirus. Datoria ca pondere din PIB a scăzut până la aproximativ 353% în trimestrul al doilea, de la un nivel-record de 362% în primele trei luni ale acestui an.

Mai multe informații, aici.

Copyright foto: 123RF Stock Photo